Audi sarbatoreste 25 de ani de la lansarea primului model de performanta in gama RS

Audi sarbatoreste 25 de ani de la lansarea primului model de performanta in gama RS

Germanii de la Audi aniverseaza implinirea a nu mai putin de 25 de ani de la debutul pe piata al lui RS 2 Avant, primul model din gama de performanta a producatorului. Gama de performanta a germanilor a fost inca de la bun inceput extrem de apreciata in randul fanilor si clientilor de pe piata auto, drept pentru care acum putem sa vorbim despre nu mai putin de 25 de modele care fac parte din acest portofoliu. Povestea acestei game incepe insa in 1994, atunci cand RS 2 Avant a fost lansat cu o unitate de motorizare de 2.2 litri sub capota, capabila sa dezvolte 326 de cai putere.

A urmat un al doilea break de performanta in 1999 - RS 4 Avant, model care avea la baza celebrul S4. Noul model era echipat la acea vreme cu o unitate de motorizare V6 cu capacitate de 2.7 litri. Era vorba despre un propulsor la care lucrasera atat specialistii din cadrul diviziei de performanta RS, cat si specialistii din cadrul Cosworth Technology. In cele din urma a rezultat o unitate de motorizare capabila sa genereze nu mai putin de 380 de cai putere, ceea ce insemna ca puteam vorbi despre un plus de 115 cai in comparatie cu unitatea disponibila pe S4.

Au mai trecut trei ani si a mai venit un model din partea celor de la RS, si anume RS 6. Noul RS 6 ne era prezentat la acea vreme in doua versiuni: RS 6 Sedan, respectiv RS 6 Avant. Ambele erau echipate din punct de vedere tehnic cu un motor V8 bi-turbo de 4.2 litri, capabil sa dezvolte 450 de cai putere. In 2004 a fost lansata si o versiune speciala a acestui model, si anume RS 6 Plus. Era vorba despre un model produs in editie limitata de doar 999 de exemplare, acestea fiind echipate cu un motor V8 capabil sa dezvolte 480 de cai putere.

A doua generatie RS 4 a aparut pe piata in 2005, portofoliul RS de la acea vreme cuprinzand modelele RS 4 Sedan, RS 4 Avant si RS 4 Cabrio. Trei ani mai tarziu a revenit si RS 6 Avant, model care era echipat deja cu un motor V10 de 580 de cai putere. In 2010 a aparut pe piata si versiunea speciala RS 6 Plus! Tot in 2010 am facut cunostinta si cu RS 5 Coupe, un an mai tarziu aparand pe piata RS 3 Sportback. In 2013, cei de la RS au lansat si primul SUV de performanta, si anume RS Q3, model echipat cu un motor de 310 cai putere. Tot in 2013 a fost lansata si o noua generatie RS 6 Avant, dar si RS 7 Sportback. Revenind in zilele noastre, in 2017 a fost prezentat noul RS 3 Sedan, iar in 2018 RS 5 Sportback!

Newsletter

Whatsapp