Mai exista viitor pentru motoarele V10 sau W12? Afla ce crede Audi despre asta!

2017 Audi A8L W12

Dupa ce a plecat de la Volvo, unde a fost vicepresedinte senior al departamentului de cercetare si dezvoltare, Peter Mertens, in acest moment membru in consiliul de administratie la Audi, a acceptat sa raspunda (si nu doar de amorul artei) unor intrebari foarte serioase ale presei de specialitate despre viitorul companiei germane.

Bineinteles ca subiectul principal a fost legat de vehiculele electrice, oficialul Audi promitand oficial ca trei astfel de modele vor fi lansate de producatorul german pana in 2020. Despre doua deja am vorbit in cateva articole: versiunea crossover E-Tron, care va fi lansata in 2018, si mai interesanta E-Tron Sportback, de care ne pregatim de-abia in 2019.

Ei bine, interviul a devenit mult mai interesant in momentul in care oficialul Audi, in varsta de 56 de ani, a fost intrebat despre planurile companiei germane in ceea ce priveste viitoarele motorizari. Acesta a recunoscut ca unele vor fi eliminate de pe liniile de fabricatie, adaugand chiar ca toata familia de propulsoare Audi poate trece printr-o transformare de acest tip.

N-ar trebui sa ne mire o asemenea declaratie, in zilele noastre totul pare sa se micsoreze, asa ca cele mai vulnerabile propulsoare Audi par sa fie cele de mare putere, de care se foloseste producatorul in acest moment: V10, intalnit pe supermodelul R8, si foarte puternicul W12, rezervat pentru capul de serie A8.

Citeste si: Top 10 cele mai mari motoare disponibile pe masini in 2017

Peter Mertens a avut chiar o reactie interesanta, intrebandu-se retoric: "chiar mai avem nevoie de motoarele V10 sau W12 pentru urmatoarea generatie de masini?".

In timp ce viitorul acestor doua propulsoare pare incert, variantele V8 mai mici, in special cele TDI, vor continua sa existe, chiar Mertens declarand ca nu-si poate imagina un viitor fara ele.

"Audi are un grup foarte important de clienti care-si doresc motoare in opt cilindri pe versiunile de masini mai mari. Vor fi folosite pentru totdeauna? Nu, dar vom mai echipa masinile noastre cu ele ceva timp de acum incolo", a declarat oficialul german.

Daca Audi nu renunta, deocamdata, la motoarele diesel, nu se poate spune acelasi lucru despre o alta marca premium a grupului Volkswagen. Inginerii de la Porsche se gandesc foarte serios sa renunte la propulsoarele diesel la sfarsitul acestui deceniu, astfel ca noile generatii de SUV-uri Cayenne si Macan ar putea fi vandute doar cu motorizari pe benzina.

Si pentru ca vorbim de Porsche, viitorul pare sa fie electric pentru marca din Stuttgart, care a facut echipa cu Audi si lucreaza la o noua platforma electrica premium, pe care vor fi dezvoltate mai multe modele electrice. Conform oficialilor germani, 60% din volumul total vor fi masini Audi, restul de 40% revenind marcii Porsche. Nu avem foarte multe detalii in acest moment, dar acelasi Mertens a declarat ca eforturile inginerilor se concentreaza pe segmentul in care concureaza modelele A4 si A6.

Te-ar mai putea interesa:

Care sunt piesele care se strica cel mai des la masinile diesel? Iata lista!

Newsletter

Whatsapp