Audi suspenda livrarea modelelor A6 si A7 Sportback

Articol scris de Adi S., in data de 15 Mai 2018

Asa cum va spuneam la sfarsitul saptamanii trecute, cei de la Audi se confrunta cu probleme destul de grave in aceasta perioada. Mai exact, producatorul german este acuzat ca a folosit dispozitive de trucare a emisiilor, diferite chiar de cele utilizate de cei de la Volkswagen. Daca aceasta acuzatie se dovedeste a fi adevarata, imaginea celor de la Audi va avea de suferit fara doar si poate. Si nu doar a celor de la Audi, ci a intregii industrii auto germane care pare sa nu mai iasa din scandaluri de acest gen. 

Autoritatile germane au demarat o ancheta in acest sens, incepand deja procedurile de verificare a constructorului. Reprezentantii celor de la Audi nu s-au ferit sa confirme acest control, spunand insa ca nu este inca momentul pentru niciun fel de comentarii cu privire la ancheta in curs.

Conducerea KBA, Autoritatea de Transport din Germania, a anuntat ca ancheta are la baza niste suspiciuni legate de modelele A6, respectiv A7, echipate cu o unitate de motorizare V6 TDI. Ambele dintre aceste modele ar fi fost echipate cu un dispozitiv ilegal care avea rolul de a truca emisiile. 

Desi inca nu putem vorbi despre o concluzie a anchetei, cei de la Audi au luat hotararea de a intrerupe livrarile modelelor A6 si A7 din generatia anterioara. Este vorba de modele echipate cu propulsor diesel V6, cu capacitate de 3.0 litri si cu o putere de 272 de cai. Conform informatiilor de pana la acest moment, la nivel global ar fi afectate nu mai putin de 60.000 de modele, dintre acestea 30.000 fiind doar in Germania. 

Reprezentantii celor de la Audi au si emis un comunicat de presa in acest sens, explicand cele intamplate. Mai exact, acestia ne spun ca au fost descoperite niste nereguli la software-ul care gesioneaza unitatea de motorizarea dispusa pe modelele A6 si A7 din generatia C7. Dupa aflarea acestor probleme, producatorul a luat imediat decizia de a stopa livrarile masinilor catre dealeri, clientii fiind si ei nototificati. 

Trebuie mentionat faptul ca noile versiuni ale celor doua modele nu sunt afectate de aceasta decizie a celor de la Audi. Noua genratie Audi A6 si-a facut debutul in luna februarie a acestui an, in timp ce modelele noii generatii A7 au fost prezentate la finalul anului trecut. Nu ne ramane decat sa asteptam ca ancheta sa fie finalizata, pentru a putea sti daca acuzele fondate de autoritatile germane se dovedesc a fi reale! 

Daca v-a placut articolul, share pe:

Etichete: audi, audi a6, audi a7, productie
Anunturi Auto
Ai o masina de vanzare? Adauga un anunt gratuit pe cel mai dinamic site auto din Romania!
Adauga anunt
Facebook
 

Iti mai recomandam

BMW Isetta a fost produs, ultima oara, acum 56 ani. Conceptul nu va disparea, deoarece o companie elvetiana va reintroduce pe piata masina urbana cu o singura usa si doua...
de - 21 August 2018
BMW este un nume foarte greu in industria de automobile. Si schimbarile pe care le-au propus de-a lungul anului 2018 au fost subtile, dar de efect. Cine a fost cu...
de - 21 August 2018
China era candva piata pentru care se construiau masini. Oamenii de acolo isi cumparau si brandurile proprii, dar unii dintre soferi asteptau cu nerabdare sa apara si ultima generatie de...
de - 21 August 2018
Porsche Classic pregateste un nou model 911, numit "Project Gold". Acesta va fi aratat publicului aproape de sfarsitul lunii, pe 24 august, chiar daca nu va fi vorba de o...
de - 21 August 2018

Cele mai noi anunturi

Youtube Channel
Trimite-ne un pont
Ai o informatie care poate reprezenta o stire?
Ai filmat un eveniment important?
Contacteaza-ne
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare