Angajatii GM Coreea de Sud se pregatesc de greva. Iar!

Muncitorii General Motors din fabrica aflata in Coreea de Sud vor interupe partial lucrul pe 4 iulie. Angajatii sunt nemultumiti de salarii si de planul de productie, sustin reprezentantii sindicatelor.

GM a anuntat ca va muta productia modelului Chevrolet Cruze, iar surse din cadrul companiei spun ca, cel mai probabil, modelul va fi fabricat in Polonia, la uzina Opel din Gliwice, pentru a compensa pierderile de pe piata europeana.

Decizia a starnit panica insa in randul angajatilor, care se tem acum ca vor fi concediati. Dan Akerson, CEO la GM, s-a aratat ingrijorat de cresterea si mai mare a costurilor de productie, mai ales pentru ca sunt in desfasurare mai multe procese cu angajatii sud-coreeni ai uzinei.

Conducerea sindicatului sustine insa ca Chevrolet Cruze are in Coreea de Sud un cost de productie la jumatate fata de Australia si mult mai scazut fata de alte fabrici, cum ar fi cea din Rusia. Saptamana trecuta, 79% dintre membrii sindicatului au votat in favoarea unei greve, iar primul pas este acesta, greva partiala de pe 4 iulie.

In plus, au anuntat ca nu vor mai face ore suplimentare si nu vor mai merge in weekend la serviciu. In perioada iulie-septembrie a anului trecut, muncitorii GM Coreea au declansat cea mai mare greva din istoria companiei. 40.000 de masini nu au putut fi fabricate din acest motiv.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
CE PIESE SE INLOCUIESC CEL MAI GREU LA UN LOGAN?
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter