Adio, Jaguar XJ! Britanicii pregatesc un inlocuitor pentru 2020

Adio, Jaguar XJ! Britanicii pregatesc un inlocuitor pentru 2020

Jaguar XJ este deja un nume cu greutate in segmentul din care face parte, fiind prezent pe piata inca din anul 2009. In cei zece ani care au trecut de atunci si pana acum, varful de gama al celor de la Jaguar a primit un facelift si mai multe modificari de ordin tehnologic, care au avut ca rol sa il mentina actual intr-o piata in continua schimbare din acest punct de vedere.

Desi vorbim despre zece ani de activitate, Jaguar XJ a inregistrat o cifra de vanzari de 120.000 de exemplare, ceea ce nu este neaparat foarte mult, trebuie sa recunoastem!

In aceste conditii, anul 2019 pare sa aduca cu sine sfarsitul povestii lui XJ pe piata auto mondiala. Conform informatiilor primite chiar de la producatorul britanic, Jaguar XJ ar urma sa mai fie produs doar pana in data de 5 iulie. Asadar, practic mai ramane doar o luna in care XJ va mai fi produs in uzinele producatorului britanic.

Si, din cate se pare, cei de la Jaguar s-au gandit deja si ce vor face in perioada urmatoare, locul lui XJ urmand sa fie luat de un model care ar urma sa fie prezentat in cursul anului urmator. Insa, daca ne bazam pe ceea ce stim pana la acest moment, vom vorbi despre un model care va avea exclusiv versiuni electrice.

Din pacate, pana la aceasta ora nu avem insa prea multe informatii despre modelul pe care il pregatesc cei de la Jaguar cu scopul de a il inlocui pe XJ! Chiar daca actualul XJ avea un numar important de fani la ora actuala, trebuie sa recunoastem ca zece ani reprezinta totusi o perioada destul de indelungata, dupa care este firesc sa apara ceva nou. Asadar, nu ne mai ramane decat sa aflam ceva mai multe informatii despre strategia pe care o au cei de la Jaguar cu acest nou model care ar urma sa fie prezentat anul urmator!

Pana acum nu prea ne putem baza decat pe o declaratie oferita de Ian Callum, seful departamentului de design din cadrul Jaguar, in urma cu aproape un an si jumatate. Mai exact, in prima parte a anului trecut, Callum spunea ca inlocuitorul lui XJ va avea dimensiuni mai mari si va avea o infatisare mai sportiva in comparatie cu actuala.

De asemenea, Ian Callum mai spunea la acea vreme ca noul model va fi diferit si va avea spatiu mai mare la interior. Iar acesta ar fi un mare avantaj pentru acest model, spatiul prea mic de la interior reprezentand unul dintre defectele pentru care XJ a fost criticat de multi!

Newsletter

Whatsapp