2020-01-28 6 detalii tehnice uimitoare ale noului McLaren 720S

6 detalii tehnice uimitoare ale noului McLaren 720S

Lansat doar in cercuri restranse si prezentat oficial publicului la Geneva Motor Show, noul model McLaren 720S va fi un bun competitor pentru Ferrari 488 GTB, dar si o fila importanta in portofoliul de super-masini al producatorului britanic.

Inspirat de actualul 650S, noua super-masina McLaren accelereaza de la 0 la 100 de km/h in doar 2,9 secunde si poate atinge viteza maxima de 341 de km/h.

Modelul ajunge la aceste rezultate datorita ultimelor inovatii in domeniu. 720S vine, in primul rand, cu o forma noua, diferita de alte masini McLaren, care a starnit deja unele controverse.

Cu o pereche de faruri interesante si lipsit de anumite caracteristici universale la acest capitol, 720S este plin de inovatii ingineresti care ii vor lasa pe fanii genului inmarmuriti.

Are un nume predictibil si functional

Asemenea generatiilor anterioare din seriile McLaren Sport si Super Sport, 720S a fost "botezat" de un grup de ingineri, nu de un reprezentant al unei echipe de PR. Judecand din punct de vedere al cailor putere, 720S depaseste modelele 675LT sau 650S. Diferentele, insa, nu se opresc doar la acest capitol.

Farurile fac parte integranta din sistemul de racire

Cunoscut sub numele "eye socket" (orbita oculara), McLaren a reusit sa inventeze o metoda functionala si, in acelasi timp, incredibila, de a incorpora farurile si prizele fata intr-un singur pachet. O fasie de lumini LED compun farurile, iar restul "orbitei" ramane deschis pentru alimentarea cu aer a sistemului de racire al motorului si al trenului de rulare.

Luminile sunt ascunse in spatele unei lentile verticale, ceea ce le maximizeaza calitatea. Motivul este unul simplu: lumina nu trece decat printr-o portiune mica de sticla, asa ca este virtual nederanjata in momentul in care ajunge pe drumuri.

Unde sunt prizele de aer laterale?

Ceea ce pare sa lipseasca acestui nou McLaren sunt prizele de aer laterale. Din fericire, inginerii grupului au dat dovada de mare ingeniozitate, asa ca au "dezbracat" portierele si au creat in ele aceste prize. Linia noilor prize de aer forteaza racirea directa a radiatorului masinii, care scade temperatura celor 710 cai putere din oferta.

Intregul design a fost gandit pentru a reduce frecarii cu aerul si eliminarea acelor mari prize de aer atotprezente pe modelele McLaren. Se incearca o rezolvare a acestei probleme de multa vreme si se pare ca inginerii McLaren au gasit, deocamdata, cea mai buna solutie de pe piata.

 

Motorul se scalda in propria lui lumina

Puntea spate a lui 720S este echipata cu un fel de blazon care permite observarea compartimentului motorului. Pentru a atrage atentia la acesta, o adevarat opera de arta inginereasca, motorul bi-turbo V8 de 4,0 litri (un pas inainte fata de varianta de 3,8 litri) este luminat.

In acest fel, indiferent de momentul zilei (dar mai ales noaptea), poti observa motorul sport McLaren sub faimoasa emblema a grupului.

Sasiul si 'cusca' de la interior au suferit modificari spectaculoase

McLaren a fost mereu mandru, inca de la modelul 12C, de materialele din care este facut sasiul masinilor sale. Motivul este unul extrem de simplu: o rigiditate crescuta si o greutate mica in comparatie cu alte masini de gen.

Pe modelul 720S, McLaren vine cu o ideea noua, "Monocage 2", un pas inainte fata de variantele trecute, care mareste spatiul interior si scade greutatea finala a masinii cu cateva kilograme.

Masina este, la acest pas, putin mai inalta, ceea ce face accesul in interiorul sau mult mai facil. Mai mult, stalpii de sustinere sunt mai subtiri, datorita rezistentei materialului de constructie, iar McLaren pretinde ca acest model "faciliteaza o conexiune cu mediul interior nemaiintalnita".

Suspensiile inteligente actioneaza singure

Pentru a optimiza performantele sasiului, McLaren ma aduce o noutate: "teoria controlului optim". Este vorba despre o serie complicata de calcule matematice si coduri care permit masinii sa "citeasca" mediul si conditiile de sofat.

In functie de acestea, 720S isi modifica inaltimea, rigiditatea si contactul cu solul dupa cum crede ca e mai bine, in acest fel imbunatatind aderenta si performantele la drum. Daca nici aceasta idee nu face din 720S cea mai inteligenta masina din lume, in acest moment, atunci nu stim ce ar putea.

Operatiunea in sine este executata cu ajutorul unui dispozitiv de estimare, care analizeaza si actioneaza in consecinta. De aceea, 720S isi poate modifica setarile suspensiei in functie de suprafetele pe care le intalneste. Inginerii McLaren s-au asigurat ca acest sistem este calibrat pentru confort, transformand modelul 720S intr-un adevarat produs din seria Super.

Videoclipul zilei
INCALZIM MOTORUL SAU PLECAM DIRECT: CUM E MAI BINE?
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter