Doar 4 din 10 masini second hand sunt bune de cumparat in Romania

BMW M3 E46

Problemele legate de piata masinilor second hand din Romania ridica de multi ani o serie de ingrijorari grave. Din pacate, practica masinilor aduse de peste granite este in continuare la un nivel destul de ridicat, soferii romani fiind nevoiti sa aleaga intre niste modele care, in alte tari, nu si-ar mai gasi locul pe sosele in nici un fel de conditii.

Aceasta problema o stim cu totii, ea putand fi observata cu usurinta dintr-o vizualizare rapida a masinilor scoase la vanzare pe internet sau printr-o vizita intr-un targ auto din tara. O statistica realizata in ultima perioada pe aceasta piata a modelelor second hand are ca rezultat un raport ingrijorator: doar 4 din 10 masini intrunesc conditiile minime pentru a fi cumparate, scrie inspectorauto.ro.

Astfel, vorbim despre un risc imens pe care si-l asuma cei care isi indreapta atentia catre modelele second hand din tara noastra. De cele mai multe ori, cei care aduc aceste modele de peste granite fac orice este posibil pentru a pacali cumparatorul. Insa, urmarile celor care cad in astfel de capcane pot fi, de cele mai multe ori, tragice.

Multe dintre masinile care ajung pe piata modelelor second hand din tara noastra au suferit accidente grave in tara de origine, fiind declarate dauna totala de catre firmele de asigurari. Pentru a-si asigura un venit cat mai consistent, cei care le cumpara initial aleg sa faca cele mai ieftine reparatii care sa le aduca intr-o stare acceptabila. Insa, de cele mai multe ori, aceste reparatii sunt doar de fatada, ele ascuzand adevarate capcane.

Printre cele mai periculoase astfel de capcane se numara faptul ca masinile reparate dupa o dauna totala, in marea majoritate a cazurilor, nu mai beneficiaza de montarea airbag-urilor sau a sistemelor de siguranta activa. Astfel, desi arata bine la exterior, masina se poate dovedi o adevarata capcana pe patru roti.

O alta mare problema a masinilor second hand este cea legata de falsificarea numarului real de kilometri. Stim cu totii ca exista o gramada de metode prin care acel numar poate fi modificat, insa multi dintre soferi cad in plasa samsarilor de dragul unor preturi mici. Statisticile ne arata ca aproximativ 80% dintre masinile second hand nu prezinta semne cum ca numarul de kilometri ar fi real.

Modelele echipate cu motorizare de tip diesel pot avea o alta mare problema in ceea ce priveste anularea filtrului de particule. Cum acest lucru nu este ilegal in tara noastra si cum multe dintre masinile second hand depasesc 250.000 de killometri parcursi, multe dintre aceste masini pot polua excesiv.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter