Noul GMC Yukon: mai indraznet la capitolul imagine si cu noi finisaje AT4!

O noua imagine pentru GMC Yukon 2021! Noile modele vor fi lansate in aceasta vara...

Asteptarea a luat sfarsit, iata noile GMC Yukon si Yukon XL 2021. Dupa debutul, din decembrie 2019, a noilor Chevrolet Tahoe si Suburban, GMC tocmai ce a prezentat oficial versiunea mai mare a modelelor SUV GM construita pe o platforma ce permite trei randuri de scaune. Si suntem mai mult decat incantati: cu un stil complet nou si foarte indraznet, multiple superlative pentru clasa sa si, in premiera, un nou nivel de echipare AT4, noul Yukon ofera mai mult decat ne asteptam.

Primul lucru pe care l-am observat este noua parte din fata a masinii. Versiunea de top Yukon Denali este mai mult decat indrazneata, cu elemente imprumutate de la echivalentul Sierra: faruri sub forma literei C, lumini de ceata LED amplasate mai jos si folosirea la maximum a elementelor cromate. In comparatie cu modelul pickup insa, noul Yukon se bucura de o grila frontala mai frumoasa, noi jante cu 12 spite si multe alte elemente care il diferentiaza de restul gamei.

In plus, in comparatie cu versiunea anterioara, ampatamentul a crescut cu 4,9 inch, iar lungimea cu nu mai putin de 6,1 inch, ceea ce inseamna un spatiu mai mare pentru pasageri cu 10,1 inch, dar si mai mult spatiu pentru bagaje (mai exact, aproximativ 3.480 litri).

Cifrele sunt chiar mai bune atunci cand vine vorba despre versiunea optionala XL. Noul Yukon XL este mai mare cu 0,9 inch si are un ampatament mai mare cu 4,1 inch, cifre care se traduc printr-un spatiu interior mai mare cu 2,2 inch si un plus la capitolul spatiu pentru bagaje de 651 litri (pentru o valoare totala de aproape 4.100 litri). Ambele variante ale masinii vin si cu al doilea rand de scaune retractabil, eliberand astfel un spatiu suplimentar de pana la 5,5 inch.

Tot acest spatiu se potriveste de minune cu noua cabina a modelului. GMC promite "un interior exclusiv Denali" pe versiunea de top a masinii, din care nu va lipsi prima consola centrala actionata electric, un display head-up de 15-inch si nu mai putin de 9 camere care transmit imagini catre ecranul central, printre care si una de 360 de grade. Nu lipsesc, bineinteles, cele mai noi sisteme de siguranta si asistenta, cel de franare automata de urgenta fiind standard, in timp ce camera care inlocuieste oglinda retrovizoare sau sistemul de alerta la detectarea pietonilor in spatele masinii sunt optionale.

Noul GMC Yukon (si XL) este echipat cu trei optiuni de motorizare: un V8 de 6,2 litri modificat, un nou V8 de 5,3 litri si un nou turbo in linie in sase cilindri de 3,0 litri, optiuni similare cu cele intalnite pe noile Tahoe si Suburban. Cel mai puternic dintre ele produce 420 de cai putere si un cuplu-forta de peste 620 Nm, toate cele trei motoare fiind cuplate la o transmisie automata in 10 trepte.

Nu lipseste, asa cum ne asteptam, un sistem de tractiune integrala optional "Active Response". Combinand cea de-a patra generatie a sistemului magnetic de control al tinutei de drum cu noul diferential electronic de cursa limitata si cu suspensia independenta multi-link de pe spate, acest sistem de tractiune integrala poate fi ajustat pe inaltime cu pana la 4 inch, dar exista si optiunea de a mai ridica, pentru o mai buna garda la sol, si suspensiile cu pana la 2 inch.

Mai mult, in premiera, GMC Yukon se bucura si de optiune de echipare AT4. Printre elementele vizuale cu care vine aceasta versiune am remarcat noua parte frontala cu accente cromate de culoare neagra sau carligele de recuperare rosii pe care apare logo-ul AT4. Noul Yukon AT4 este echipat, de asemenea, si cu jante personalizate cu 12 spite si cu pneuri all-terrain Goodyear de 20 de inch.

Si pentru ca am vorbit despre off-road, noul Yukon AT4 beneficiaza, standard, pe toate cele patru colturi, si de suspensii adaptive pe perna de aer, un selector gandit special pentru modul off-road, pentru control la coborarea pantelor abrubte, dar si cu noi scuturi de protectie. In acest fel, masina poate aborda orice teren la un unghi de aproximativ 32 de inch.

Si interiorul noului Yukon AT4 a trecut prin cateva transformari. Mai exact, aici ne intalnim cu piele de cea mai buna calitate AT4, finisaje negre cu accente maronii, volan incalzit, scaune frontale incalzite si ventilate sau cel de-al doilea rand de scaune incalzit, toate standard in oferta.

Nu avem, deocamdata, informatii despre preturi, dar stim ca noile GMC Yukon si Yukon XL 2021 vor fi scoase oficial la vanzare in aceasta vara, asa ca incercam sa aflam mai multe pentru voi in saptamanile urmatoare.

Alte recomandari Cars.ro
Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
CE MASINI DETINE LEBRON JAMES
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter