Bentley lanseaza o editie speciala Continental GT Pikes Peak

Dupa ce Continental GT a devenit in urma cu cateva luni cel mai rapid model de serie de la Pikes Peak, Bentley ne propune acum o editie speciala Continental GT care va fi construita in editie limitata.

2020 Bentley Continental GT Pikes Peak Edition

La mijlocul verii din acest an, Bentley Continental GT devenea cel mai rapid model de serie de la Pikes Peak, reusind sa parcurga un tur de circuit in doar 10 minute si 18.488 secunde.

Asadar, Continental GT stabilea un nou record pentru modelele de serie pe celebrul circuit din Colorado, o performanta extrem de importanta pentru cei de la Bentley! Pentru a celebra momentul asa cum se cuvine, Bentley a pregatit acum o editie speciala pentru Continental GT.

Conform primelor informatii pe care le avem din tabara celor de la Bentley, aceasta editie speciala va fi construita intr-o serie limitata de doar 15 exemplare. Acestea vor putea fi comandate de cei interesati chiar de la sfarsitul acestui an! Haideti acum sa descoperim impreuna care sunt surprizele pe care ni le-au pregatit cei de la Bentley pentru aceasta editie speciala a modelului Continental GT!

Din punct de vedere al infatisarii exterioare, putem observa ca specialistii in design de la Bentley ne propun o caroserie vopsita in nuanta speciala Radium, un pachet aerodinamic realizat din fibra de carbon si mai multe accesorii de culoare neagra. De asemenea, observam ca etrierele sunt vopsite in culoarea Acid Green, in timp ce jantele cu dimensiuni de 22 de inci sunt incaltate cu pneuri speciale Pirelli P Zero Colour Edition. De asemenea, pe aripile frontale poate fi observat si logo-ul Pikes Peak!

Avem cateva surprize si la nivelul habitaclului, acolo unde cei de la Bentley ne propun pentru aceasta editie speciala niste scaune imbracate in piele Alcantara si cusute cu ata in nuanta Radium, mai multe accesorii din fibra de carbon. De asemenea, o parte din traseul de la Pikes Peak a fost aplicata pe plansa de bord in dreptul pasagerului din dreapta!

Din punct de vedere tehnic, bolidul este echipat sub capota cu acelasi propulsor W12 cu capacitate de 6.0 litri, capabil sa dezvolte nu mai putin de 635 de cai putere si un cuplu maxim de 900 Nm.

Resursele sunt gestionate prin intermediul unei cutii automate cu opt trepte, in timp ce bolidul mai beneficiaza de aportul unui sistem de tractiune integrala. In aceste conditii tehnice, Continental GT promite o acceleratie de la 0 la 100 km/h posibil de realizat in numai 3.7 secunde si o viteza maxima care poate ajunge pana la 333 km/h.

Alte recomandari Cars.ro
Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
CEA MAI SCUMPA PARCARE DE MASINI DIN LUME
Aboneaza-te la canalul de YouTube!
Sursa: Bentley

Newsletter