Audi prezinta un facelift pentru modelele A5 si S5

Noul Audi A5 va avea si o versiune S5 diesel

2020 Audi A5/S5 Facelift

Dupa noul A4 prezentat la inceputul acestui an, Audi vine cu aceleasi imbunatatiri si pe mai stilata gama A5 si cele trei versiuni ale sale: coupe, decapotabila si sportback. Producatorul german mentioneaza ca, in aceasta varianta, A5 este "mai atractiva ca oricand", dar va lasam pe voi sa judecati asta, in timp ce noi incercam sa va prezentam "faptele".

Indiferent de versiunea aleasa, toate sunt echipate standard cu faruri LED, dar variantele de top vor beneficia, optional, de faruri LED Matrix si de stopuri LED secventiale. Daca sunteti dispusi sa platiti ceva mai mult, Audi va va echipa modelul si cu faruri laser, dar si cu stopuri cu "joc de lumini" atunci cand descuiati sau incuiati masinile.

O alta modificare interesanta pe generatiile anului 2020 este disponibilitatea unei noi culori, verde District metalic, care se alatura celor 11 nuante deja existente. In plus, gigantul german a pregatit si trei tipuri de finisaje exterioare optionale, Standard, Advanced si S Line, fiecare dintre ele venind cu forme deosebite. Audi pluseaza chiar si sustine ca variantele de top S vor avea propriile identitati vizuale, in timp ce versiunile decapotabile au suferit, de asemenea, ceva modificari la capitolul caroserie.

In cabina, schimbarile sunt similare cu cele de pe echivalentele A4 2020. Asta inseamna aparitia noul display de 10,1 inch pentru sistemul de infotainment MMI, care inlocuieste vechea configuratie. Mai mult, tot acest setup are la baza noua platforma MIB3 a celor de la Volkswagen Group, cu mai multa putere de procesare, asa ca ar trebui sa fie cel putin la fel de capabil ca pe generatiile anterioare. Ca si pana acum, nu lipseste instrumentarul digital de bord cu ecran de 12,3 inch, cunoscut oficial sub numele de "Audi Virtual Cockpit".

La capitolul motorizare, noile A5 vor fi disponibile cu patru versiuni de propulsie, toate beneficiind de ajutorul unui sistem mild-hybrid, care pleaca de la 161 de cai putere. Cea mai serioasa modificare este, fara indoiala, echiparea lui S5 cu un motor turbo-diesel in sase cilindri de 3,0 litri, care ajunge la 347 de cai si la un cuplu-forta de 700 Nm. In aceasta configuratie, modelul atinge, in versiunile coupe si sportback, 100 de km/h in mai putin de 5 secunde, in timp ce viteza maxima este limitata electronic la 250 de km/h.

Sa nu uitam, binenteles, si de ofertele S4 TDI, S6 TDI si S7 TDI care vor fi disponibile exclusiv in Europa. Ca si in cazul altor versiuni S din gama Audi Sport, noul S5 va fi propulsat de un motor TFSI de 3,0 litri pe alte piete decat cea europeana, ajungand la 354 de cai si la un cuplu-forta de 500 Nm. In aceasta configuratie, modelul coupe accelereaza de la 0 la 100 de km/h in 4,7 secunde, in timp ce Sportback in 4,9 secunde, ambele  atingand aceeasi viteza maxima.

Audi va incepe vanzarea noii generatii A5/S5 in Europa in aceasta toamna si va oferi versiunea A5 Edition One pe toate modelele Sportback si coupe, versiune care va ajunge la cel putin 190 de cai. Aceste variante vor beneficia de suspensii sport standard, alaturi de un exterior S Line, accente negre si alegerea dintre doua noi nuante de culori, gri Daytona si gri Quantum, la care se adauga mentionata verde District. Mai mult, in cabina, cei interesati pot alege intre doua pachete de finisare: Selection sau S Line.

Cel mai ieftin A5, noul A5 Coupe 40 TFSI mai exact, va avea in Europa un pret de plecare de 42.900 de euro.

Ca nota finala, trebuie sa mentionam ca S5, in versiunile coupe si sportback, a facut deja tranzitia la TDI acum cateva luni, deci inainte de aparitia oficiala a noii generatii.

Newsletter

Whatsapp