Huracan EVO, lansat in premiera in Romania cu ocazia redeschiderii showroom-ului Lamborghini Bucuresti

Lamborghini Huracan Evo Showroom Bucuresti

Noul Lamborghini Huracan EVO a fost lansat ieri in premiera nationala si in tara noastra, cu ocazia redeschiderii showroom-ului Automobili Lamborghini de la Bucuresti. Showroom-ul producatorului italian a trecut de curand printr-o renovare completa, fiind pregatit acum sa primeasca noi oaspeti. La evenimentul de redeschidere au participat mai multi oficiali ai Automobili Lamborghini, printre care Andrea Baldi, CEO al regiunii EMEA sau Konstantin Sychev, director pentru Europa de Est si CIS.

Andreas Baldi a transmis cu aceasta ocazie ca “Romania este o piata importanta pentru Lamborghini, vanzarile crescand din 2015 incoace”. Totodata, Baldi este de parere ca “cererea ridicata pentru noul Super SUV Urus este o oportunitate excelenta pentru Lamborghini de a lua legatura cu clientii, dintre care 70% sunt noi pentru brand.

De asemenea, Baldi mai spune si ca “investitia in modernizarea showroom-ului de la Bucuresti marcheaza atractivitatea crescuta a marcii, nu numai in randul publicului mai numeros atras de Urus, ci si in randul clientilor de automobile super sport, interesati de noul Huracan EVO”. Cei de la Lamborghini sunt prezenti in tara noastra inca din anul 2008, insa showroom-ul a fost inaugurat abia in anul 2013.

Vorbind apoi despre noul Huracan EVO, Andreas Baldi il descrie ca pe o definitie a evolutiei - “este cu un pas inainte, redefinind parametrii segmentului”. De asemenea, Baldi mai spune despre Huracan EVO ca “este remarcabil de usor de condus, oferind, in acelasi timp, cea mai receptiva, senzoriala si agila experienta de conducere, in orice mediu”.

Asa cum stiti deja, noul Huracan EVO se bazeaza pe performantele modelului Huracan Performante, incorporand un sistem de control al dinamicii automobilului si aerodinamica de ultima ora. Pretul de pornire pentru Huracan Evo este de 185.947 euro, fara taxe incluse, in timp ce EVO Spyder porneste de la 204.368 euro, de asemenea, fara taxe incluse.

Showroom-ul Lamborghini Bucuresti este situat in partea de nord a Capitalei si incorporeaza acum un nou design corporativ al marcii. Alaturi de zonele de prezentare a celor mai recente supercaruri, showroom-ul ofera acum si un studio exclusiv Ad Personam pentru personalizare. Proiectul de renovare al showroom-ului s-a desfasurat pe o perioada lunga de trei luni.

Adrian Pascu, director pentru divizia de marci de lux in cadrul Porsche Inter Auto Romania a transmis cu aceasta ocazie ca “showroom-ul marcheaza prin aceasta redecorare o adevarata evolutie, care nu reprezinta doar alinierea la cele mai inalte standarde, ci si la asteptarile ridicate ale clientilor”.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
10 DOTARI COMPLET INUTILE PENTRU MASINI
Aboneaza-te la canalul de YouTube!
Sursa: Lamborghini

Newsletter