Noul crossover Skoda Karoq a aparut, in sfarsit, in imagini oficiale!

2018 Skoda Karoq

Pentru a mai usura asteptarea publica, pana la debutul oficial al modelului de joia viitoare, in Stockholm, oficialii de la Skoda au decis sa lanseze pe piata o serie de imagini oarecum dezvaluind noul crossover compact al marcii.

Desi ne intristeaza disparitia lui Yeti, nu avem cum sa nu apreciem eforturile producatorului ceh de a crea o masina noua, care sa nu semene cu fratele sau mai mare, Kodiaq. Bine, poate diferentele nu sunt atat de semnificative, asa ca ar trebui, cel mai probabil, sa ne obisnuim cu ideea unui Kodiaq construit la o scala 3/4.

Din ce am putut vedea pana acum, farurile superioare sunt mai largi decat cele de pe Kodiaq, iar cele inferioare au fost, fara indoiala, redesenate. In spate, si stopurile LED sunt noi si sunt pozitionate numai pana la partea superioara a portbagajului actionat electric.

O spunem fara urma de indoiala, diferentele, uneori subtile, sunt observabile, dar ne displace ideea ca forma ideala a modelului Yeti nu mai exista. Cu toate acestea, Karoq ia deja forma unei promisiuni interesante, ceea ce il va face, probabil, un succes pe o piata foarte competitiva in acest moment.

In interiorul cabinei ne intalnim cu o premiera pentru Skoda, un panou de comanda in intregime digital, dotat pana si cu frana de mana electrica. Totul este imbracat intr-un material negru lucios care, de cele mai multe ori, da bine doar in materialele de promovare.

Pe partea tehnologica, Karoq este dotat cu cele mai noi idei si sisteme de infotainment Skoda, toate gandite intr-un design ca de sticla, asemenea celor de pe noua editie Octavia sau de pe Kodiaq. Producatorul vorbeste si despre iluminare LED ambientala la interior, care va fi disponibila in nu mai putin de 10 culori diferite.

In prezentarea pe care o ofera marca detinuta de Grupul Volkswagen este prezentata un model Karoq echipat cu sistem de tractiune integrala cu dublu ambreiaj si cutie automata in sapte viteze, dar modelul Karoq va putea fi cumparat si in versiuni mai ieftine, cu tractiune fata si cutie de viteze manuala. Producatorul vorbeste de doua motoare pe benzina si trei diesel, printre care si noul TSI Evo de 1,5 litri.

Noul crossover compact Karoq are 4,382 m lungime, 1,841 m latime si 1,605 m in inaltime. Ampatamentul la roti poate ajunge si la 2,638 m (2,630 m pe versiunea cu tractiunea integrala), ceea ce ofera acestul nou model Skoda o pozitie confortabila pe drum si da indicatii despre proportiile interioare generoase.

Da, pentru ca modelul Karoq are spatiu mai mult decat suficient in cabina. Portbagajul are o capacitate de 521 de litri, cu scaunele spate pe pozitie, si 1.630 de litri, cu ele rabatate. Pentru ca vorbim despre capacitatea de transport a modelului, mai trebuie sa va spunem ca aceasta creste pana la 1.810 litri daca eliminam toate cele trei scaune din spate si transformam masina intr-o dubita.

Dupa debutul oficial de pe 18 mai, Skoda Karoq va fi scoasa la vanzare in Europa in a doua jumatate a acestui an.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
OFF-ROAD: 6 SFATURI PENTRU A CONDUCE IN SIGURANTA
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter