Iata cum va arata interiorul noului Mercedes-Benz Clasa S Facelift

2018 Mercedes-Benz Clasa S Facelift Interior

Trecand prin diferitele comunicate de presa lansate de producatorul german Mercedes-Benz, in care vorbeste despre autonomie, despre siguranta sau programele de asistenta ale reimprospatatului model 2018 S-Class, ne-am dat seama ca unele dintre imagini chiar scot la iveala cateva dintre caracteristicile interiorului cabinei.

Nu mai sunt decat cateva zile pana debutul oficial al acestui model renascut, de vreme ce producatorul a confirmat ca ne vom intalni cu noua masina pe 18 aprilie. Asta nu inseamna, insa, ca am ramas nepasatori in ceea ce priveste acest model, asa ca ne-am gandit sa urmarim cu mai mare atentie comunicatele de presa ale celor de la Mercedes-Benz.

Nu mai e nevoie sa o spunem, dar asa am ajuns la imaginile pe care le puteti vedea si voi in acest articol.

Ce altceva va mai putem spune despre noul S-Class 2018? Acest model Mercedes-Benz se apropie din ce in ce mai mult de ideea de masina autonoma si toata lumea asteapta cu nerabdare lansarea oficiala de pe 18 aprilie.

Dar sa revenim la interiorul noului model. La prima vedere, nu par sa fie foarte multe schimbari. Forma bordului, locatia si marimea instrumentarului acestuia, dar si butoanele de control de la indemana soferului, par a fi neschimbate.

Am putea puncta o singura noutate, una destul de serioasa. Volanul cu doua spite de pe versiunea actuala de S-Class a fost inlocuit de unul mai interesant si mai bine construit, cu trei spite.

Daca va uitati mai atent la fotografie, veti distinge marca Maybach pe partea de jos a volanului. Acest lucru sugereaza, cel mai probabil, ca toate versiunile familiei S-Class au fost refacute, printre ele si varianta de lux Mercedes-Maybach S-Class.

Pe langa butoanele de volum, control al vitezei de croaziera si ale telefonului, pe volanul noului model mai intalnim si butoane care faciliteaza navigarea prin meniul sistemului de infotainment.

De asemenea, micile butoane patrate, de culoare neagra, de pe ambele parti ale volanului, sunt echipate cu senzori touch, asemenatori celor de pe actualul model E-Class.

Dupa premiera online de pe 18 aprilie, noul si proaspatul S-Class isi va face debutul public la Shanghai Auto Show 2017 si va intra in reprezentante, pentru vanzare, in toamna acestui an.

Pentru restul informatiilor despre acest model, va trebui, insa, sa asteptam momentul lansarii oficiale. Nu credem in proasta informare, asa ca ne pregatim serios pentru multe si placute surprize.

Newsletter

Whatsapp