Oficial! 2018 Kia Ceed: schimbari importante de stil si mai multa tehnologie

A doua generatie Kia Cee'd este vazuta, de producatorul coreean, ca cea mai buna masina a marcii, cu peste 640.000 de vehicule vandute de la intrarea pe piata, in 2012. Cu toate acestea, competitia in acest segment este una acerba, cu modele ca Honda Civic, Volkswagen Golf sau noul Ford Focus 2018 (inca nelansat oficial), asa ca oficialii de la Kia au prezentat oficial, chiar inainte de debutul de la Salonul Auto de la Geneva 2018, noua versiune Ceed.

Poate ati observat deja o diferenta la capitolul nume, pe masina aparand "Ceed" si nu "Cee’d", cei de la Kia eliminand apostroful pentru a face din model o versiune ceva mai universala. Ce inseamna "Ceed"? Simplu: "Community of Europe, with European Design" ("Comunitatea europeana, cu design european").

Noua Ceed pastreaza grila frontala traditionala a modelului si farurile cu care ne-am obisnuit pe tot acest segment Kia, insa renunta la indoituri si spatii conice in favoarea unui design ceva mai liniar.

Devine astfel Kia Ceed o masina care exprima mai putina aventura decat predecesorul sau? Va lasam pe voi sa decideti. Pentru noi, mai interesante sunt stopurile noii versiuni, cu un design luminos destul de complicat.

Sa nu uitam si de faptul ca producatorul ofera optiuni la capitolul jante, optiuni care pleaca de la unele de 15 inch din otel (pe modelul de baza) si pot ajunge la unele inteligente din aliaj de 17 inch, cu forma de diamant.Kia propune si o varietate interesanta de motoare pentru noul Ceed, printre care si noul propulsor diesel de 1,6 litri, care merge mai departe decat foarte strictele norme de poluare europene. Acesta poate ajunge la 113 sau 134 de cai putere.

Nu am aflat inca nimic despre preturi, insa stim ca masina este asteptata in Europa in urmatoarele cateva luni.

Design Interior

Kia sustine ca interiorul este de cea mai buna calitate si mult mai ergonomic decat pe versiunile anterioare. Consola centrala este indreptata, pentru un acces mai facil la toate caracteristicile touch ale acesteia, direct catre sofer. Producatorul ofera cateva optiuni si la acest capitol, cabina putand fi finisata cu piele sintetica, aluminiu, plastic sau piele adevarata, in functie de planurile financiare ale fiecaruia. In acelasi timp, sa spunem ca si portbagajul este unul destul de generos, depasind cei 395 de litri ai lui Volkswagen Golf.

Sistemul de iluminare automata si cel de acces fara cheie fac parte din dotarile standard ale masinii, inva veti avea, de asemenea, optiunea de a alege un monitor touch de 8 inch sau sistem de sunet premium JBL.

La capitol optiuni ne mai intalnim cu un hotspot Wi-Fi integrat, foarte bun pentru cei tineri, mai ales la drumuri lungi, dar si cu o premiera pentru Kia, un sistem de autonomie de nivel 2, din care fac parte asistentul de pastrare a benzii de mers si cel de control a vitezei. In acest fel, masina va pastra distanta potrivita fata de vehiculul din fata si va ramane pe banda de mers potrivita in acel moment. 

Sursa: Kia

Newsletter

Whatsapp