Noua generatie Audi Q5 porneste de la 45.664 euro in Romania

Lansat in toamna anului trecut in cadrul Salonului Auto de la Paris, Audi Q5 este incepand de acum disponibil si pe piata auto din tara noastra. Audi Q5 este unul dintre cele mai importante modele din segmentul sau, reusind pe parcursul mai multor ani sa inregistreze cele mai bune vanzari.

Prezentat pentru prima data in 2008, Audi Q5 ajunge in prezent la cea de-a doua generatie. Vom descoperi impreuna in randurile ce urmeaza ce schimbari ne-a adus aceasta noua generatie si preturile la care vom putea cumpara noile modele in Romania.

Noua generatie Audi Q5 pastreaza aspectul sportiv cu care ne-a obisnuit si pana acum, imprumutand insa unele elemente regasite la fratele mai mare Q7. Modelele noii generatii respecta noua linie de design a producatorului german, reusind chiar si un plus in ceea ce priveste dimensiunile generoase de care dispune. De asemenea, noile modele au fost construite avand la baza noua platforma Volkswagen MQB, ceea ce a rezultat intr-o scadere a masei totale cu 90 de kilograme.

Modelele noii generatii Audi Q5 se vor regasi in showroom-urile din Romania in trei variante de echipare: Basic, Sport, respectiv Design. Varianta de echipare de baza este, insa, destul de ofertanta, printre cele mai importante dotari gasindu-se: cruise control, limitator de viteza, senzori de parcare, faruri reglabile, suspensie dinamica, sau scaune fata incalzite. Totodata, Audi Q5 beneficiaza si de aportul unui sistem multimedia Audi Connect dispus pe un ecran de 7 inci si a unui sistem audio cu opt difuzoare.

Producatorul german ne propune noile modele Audi Q5 in trei variante de motorizare: doua diesel, respectiv una pe benzina. Astfel, in cazul in care iti doresti o motorizare diesel, vei putea opta intre doua propulsoare 2.0 TDI capabile sa dezvolte 163, respectiv 190 de cai putere. Ambele beneficiaza de o transmisie asigurata prin intermediul unei cutii automate S-tronic cu sapte rapoarte. Cea mai accesibila varianta are un pret minim de 45.664 euro in varianta Basic.

Tot aceasta prima varianta de motorizare poate fi aleasa si in echipare Sport, respectiv Design pentru un pret de 48.114 euro. Preturile nu difera foarte mult nici pentru varianta de motorizare mai puternica, preturile fiind saltate cu 1.110 euro in cazul fiecarei linii de echipare aleasa.

Pentru cei care isi doresc ceva mai puternic de atat, germanii ne propun unitatea pe benzina 2.0 TFSI, capabila sa dezvolte 251 de cai putere. Acesteia i se alatura aceeasi transmisie S-tronic cu sapte trepte. Pretul de pornire in varianta de baza este de 50.024 euro, pentru variantele superioare fiind nevoie sa scoateti din buzunare un plus de 2.450 euro.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
DIFERENTELE DINTRE MOTOR TURBO VS. ASPIRAT NATURAL
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter