parcare

Lista stiri si informatii despre parcare pe Cars.ro

Stiri si informatii despre parcare

Citeste cele mai noi stiri si informatii despre parcare publicate pe Cars.ro! Vezi comentarii si poze despre parcare, pe Cars.ro!

Te-ar putea interesa: park and ryde, straulesti, taxa, ocupare, vandalizat, masini, copii, politie, sectorul 4, blocare, ridicare, primarie, legislatie, amenzi, bucuresti

Tipic romanesc. Parcarea de 80 de milioane de euro de la Straulesti zace goala

Noul Terminal Multimodal de la Straulesti, inaugurat cu mare fast in urma cu numai doua luni, isi dovedeste inutilitatea. Potrivit informatiilor furnizate de administratorii parcarii, zilnic aceasta este ocupata in proportie de 3%.

Inaugurat acum doua luni, Terminalul Multimodal de la Straulesti, construit de Metrorex cu peste 320 de milioane de lei din bugetul statului, sta gol zi de zi. Potrivit oficialilor companiei de metrou, media de ocupare a parcarii este de 19 locuri pe zi, ceea ce reprezinta 3% din totalul de 660 de locuri de parcare disponibile. Putem spune asadar ca mega-sconstructia este in acest moment inutila.

Metrorex da vina pentru aceasta situatie pentru cei care parcheaza ilegal in zona Terminalului. Realitatea este insa alta. O inspectie a jurnalistilor a dovedit faptul ca, in fiecare zi, aproximat 20 de masini sunt parcate pe strazile din jurul Terminalului. Daca si acestea ar fi parcate in interior, ocuparea ar fi undeva in jurula a 40 de locuri. Inca prea putin fata de numarul total de 660 de locuri de parcare.

Citeste continuarea articolului Tipic romanesc. Parcarea de 80 de milioane de euro de la Straulesti zace goala

VIDEO | Doi copii au facut paguba totala intr-o parcare. 45 de masini vandalizate, intre care si una a Politiei

Doi copii au facut o paguba incredibila intr-o parcare din orasul Rovinari, judetul Gorj. Cei doi au distrus nu mai putin de 45 de masini dintr-o parcare.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcare demonstreaza ca cei doi vandali minori au dat lovitura din amuzament. Localnicii sustin insa ca totul a fost o razbunare pentru ca nu au fost primiti la colindat de locuitorii din acea zona. Inarmati cu surubelnite si cu cutite, cei doi copii au taiat rotile a 45 de masini parcate. Nu au dat inapoi nici cand in cale le-a picat o masina a Politiei Locale.

Paguba ar fi fost si mai mare, daca cei doi nu ar fi fost prinsi in fapt de un locuitor al zonei. Acesta a reusit sa ii alunge inainte sa vandalizeze toate cele 60 de masini din parcare. "Eram la geam. I-am vazut inainte sa le taie. Cand am vazut ca au bagat cutitele in roti, am tipat la ei", a povestit cel care a reusit sa impiedice dezastrul, pentru digi24.ro.

Citeste continuarea articolului VIDEO | Doi copii au facut paguba totala intr-o parcare. 45 de masini vandalizate, intre care si una a Politiei

Atentie cum si unde parcati in Sectorul 4! Din 2019 vor fi blocate rotile si ridicate masinile

Primaria Sectorului 4 va demara, la sfarsitul lunii ianuarie, activitatea de blocare a rotilor autoturismelor care parcheaza neregulamentar pe locurile de parcare de resedinta sau in parcajele publice amenajate in Sectorul 4.

Conform noului regulament aprobat joi de Consiliul Local al Sectorului 4, vor fi introduse, incepand de anul viitor, tarife pentru ocuparea locurilor de parcare publice, pe termen scurt, sau in sistem de abonament.

”Masura este una de preventie, in sensul ca nu ne dorim sa fim hingherii soferilor. Prima data, cand se blocheaza roata, deblocarea este gratuita si i se ofera conducatorului auto informatii cu privire la noul regulament de parcari publice si prevederile in domeniul parcarilor de resedinta, apoi tarifele vor fi progresive”, a declarat Ioan Gaf-Deac, City Manager in cadrul Primariei Sectorului 4, citat de news.ro.

Potrivit reprezentantului Primariei, la al doilea incident de acest fel, soferii contravenienti vor fi sanctionati cu 50 de lei, la al treilea cu 150 de lei, iar de la al patrulea incident tariful de deblocare va fi de 250 de lei.

Conform regulamentului adoptat la nivelul Sectorului 4, soferii sunt obligati sa ocupe locul de parcare conform specificatiilor lui, sa parcheze pe un singur loc si sa nu ocupe abuziv locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilitati. in acest ultim caz tariful de deblocare este stabilit la 200 de lei, inca de la prima abatere si va putea fi aplicata si masura ridicarii de indata a masinii care stationeaza neregulamentar pe locurile destinate persoanelor cu dizabilitati. Mai mult decat atat, si pentru locurile de parcare destinate incarcarii masinilor electrice, vor fi blocate rotile si va exista un tarif mai mare pentru deblocare, in incercarea de a se face ordine in lucruri.

Conform reprezentantului Primariei, in anumite parcaje va exista si posibilitatea emiterii de abonamente pentru riverani. Cuantumul acestora va fi de 20 de lei pe luna, pentru persoanele fizice si de 40 de lei pe luna, pentru persoanele juridice. Pe langa acestea insa, vor fi, pentru zonele comerciale si locuri in spic disponibile pentru plata pe ora, prin aplicatie, prin SMS, sau chiar prin parcometre.

Citeste continuarea articolului Atentie cum si unde parcati in Sectorul 4! Din 2019 vor fi blocate rotile si ridicate masinile

Bucurestiul incepe razboiul cu cei care parcheaza ilegal. Cat va costa sa iti recupereazi masina

Primaria Generala a Municipiului Bucuresti pregateste un proiect de lege care le va permite sa ridice masinile stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice care fac parte din reteaua principala de strazi a municipiului Bucuresti.

Proiectul este in acest moment in dezbatere publica, iar daca va fi aprobat, el va intra in vigoare de la 8 februarie 2019. De operatiunea de ridicare a masinilor se va ocupa Compania Municipala Managementul Transportului Bucuresti S.A., iar activitatea va avea loc 24 din 24 de ore.

Cum va decurge ridicarea masinilor? Dispunerea masurii de ridicare se va face de catre politistii rutieri, care vor inregistra foto sau video zona stationarii vehiculului, consemnand aceasta in procesul verbal de constatare a contraventiei si dispun in scris aplicarea masurii de ridicare printr-o Dispozitie de Ridicare.

Citeste continuarea articolului Bucurestiul incepe razboiul cu cei care parcheaza ilegal. Cat va costa sa iti recupereazi masina

Conducatorii auto care isi mai lasa masinile pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap risca amenzi mult mai mari fata de cele inregistrate pana acum. Acest proiect a fost lasant deja si se asteapta votul favorabil din partea Parlamentului precum si de publicarea in Monitorul Oficial in urmatoarea perioada.

Noua propunere legislativa incearca sa majoreze amenzile pentru cei care nu permit persoanele cu handicap sa se bucure de dreptul care li se cuvine in fiecare parcare.

Cei care vor parca masina pe locurile destinate persoanelor cu handicap, dar fara sa aiba acest drept, vor avea surpriza neplacuta sa incaseze chiar si o amenda de pana la 10.000 de lei in cauzl in care actul normativ va trece de vot si va fi publicat de Monitorul Oficial. Cresterea amenzilor nu este singura pedeapsa dupa noul act normativ, iar cei care isi lasa masinile pe astfel de locuri ar putea sa se trezeasca cu masina ridicata.

Citeste continuarea articolului Soferii care parcheaza pentru locurile destinate persoanelor cu handicap risca amenzi usturatoare

Traficul supra-aglomerat din București le dă în fiecare zi bătăi de cap locuitorilor din cel mai mare oraș al țării. Dincolo de haosul din trafic, o problemă și mai mare este reprezentată de lipsa locurilor de parcare. Finalul de an vine însă cu o veste bună pentru bucureșteni.

Metrorex a anunțat luni inaugurarea primei parcări de tip park&ride din Capitală, aceasta fiind situată în zona Străulești, chiar la începutul Șoselei București - Târgoviște. Are o capacitate de 660 de mașini, iar prețul este de un leu pe oră.

Parcarea este construită pe patru etaje și le oferă utilizatorilor un pasaj de legătură cu metroul. Ea este destinată celor stabiliți în localitățile de la marginea Bucureștiului, care fac zi de zi naveta în Capitală pentru a merge la muncă. Astfel se dorește o decongestionare a traficului din zona de nord-vest, zonă recunoscută între șoferi ca fiind un adevărat calvar în timpul săptămânii.

Citeste continuarea articolului Surpriză pentru bucureșteni. S-a inaugurat prima parcare de tip park&ride. Cât costă și unde o găsești.

Stim cu totii ca parcarile in Bucuresti nu vor mai avea aceleasi taxe blande ca pana acum. S-a vehiculat in presa ca pretul pe ora al unei parcari in Bucuresti va creste, insa la vremea respectiva era o propunere care nu ne spunea prea multe despre ce inseamna taxa propriu-zisa. Mai tarziu, soferii au aflat ca taxa de parcare va ajunge pana la 10 lei. Daca ne-am speriat? Cu siguranta.

Insa azi, la final de saptamana, aflam care sunt taxele exacte, pe zone ale Bucurestiului. Preturile vor intra in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2018, iar soferii trebuie sa stie cum se arata situatia pentru a nu fi luati pe nepregatite.

Astfel, vorbim despre trei zone: Zona 0, Zona 1 si Zona 2.

Citeste continuarea articolului 1 iulie 2018: taxa de parcare, in Bucuresti, intra in vigoare! Cat vom plati pentru o ora de parcare?

Locuiesc intr-un cartier linistit de la marginea Bucurestiului. Cand m-am mutat aici eram atat de uimita ca nu exista trafic incat aveam impresia ca bucatica asta nu este Bucuresti. Bulevardele sunt relativ aerisite, iar strazile sunt curate si linistite. Insa cum minunile nu tin mai mult de trei zile, iata ca am dat si peste prima problema: locul de parcare.

Daca in prima faza am trecut peste faptul ca odata ce ai numere de Arges inseamna ca esti in vizita, pana ca oamenii sa se obisnuiasca cu tine si sa nu te mai intrebe “Cat mai stati?”, am vazut ca problema se rezolva altfel… desi nu prea corect.

Exista o multime locuri de parcare goale ziua, insa nu poti parca. De ce? Pentru ca sunt acoperite de bucati de caramida, dale sau sticle cu apa. Pentru ca atunci cand vii de la scoala, seara, vrei sa parchezi si vezi lucruri de genul asta, ploua cu galeata si chiar esti obosit, te apuci si muti dalele si sticlele pentru ca vrei sa parchezi. Asta am facut eu. Ca sa ma trezesc dimineata cu stergatorul ridicat.

Citeste continuarea articolului Marchezi locul de parcare cu bidoane de plastic sau caramizi, desi legal nu este al tau? Iata ce amenda vei primi!

In Bucuresti exista foarte multe locuri de parcare… improvizate. Spun asta pentru ca oamenii parcheaza pe benzile de mers - astfel, foarte multe benzi de mers sunt acum transformate in parcari, fara sa fie legal, iar oamenii se mira cand afla ca acolo este, de fapt, o banda de circulat - pe trotuare, pe spatiile verzi, in fata usilor de bloc, in fata intrarilor in institutii si asa mai departe.

Imaginea unui Bucuresti aglomerat nu mai are rost s-o dezvolt pentru ca stim cu totii cum arata. Insa aceasta parcare neregulamentara pe care am facut-o cu totii - fie ca am vrut, fie ca nu - va fi de acum inainte… pedepsita. Pedepsita prin plata.

Vorbim acum despre Consiliul Local al Sectorului 3. Am stat in Sectorul 3 cam trei ani si mi-am dat seama ca, desi bine organizat cu spatiile verzi si cosuletele de gunoi in mare parte ordonate si intretinute, masinile erau parcate pe unde se putea mai bine. Asa ca tot mirajul curateniei era demontat de masinile parcate usa-n usa. 

Citeste continuarea articolului Ai parcat neregulamentar ? Iata ce si cat vei de avea platit!

De cate ori nu ni s-a intamplat sa ratacim masina in parcare. Fie ca vorbim despre parcarile foarte mari ale mall-urilor sau supermarket-urilor, fie ca vorbim despre un oras nou in care nu stim cum sa ne descurcam, fie ca vorbim despre simplul fapt ca uiti unde ai lasat masina in parcarea de langa bloc (se poate intampla daca sunt o multime de masini si chiar nu iti dai seama unde ti-ai lasat masina), fie ca masina ti-a fost rulata de altcineva si acum trebuie sa iti dai seama unde a parcat-o… aceasta bataie de cap este existenta in viata fiecaruia dintre noi.

Nu cred cand un sofer imi spune ca stie exact unde si-a lasat masina. Nici cei de la ZUS nu ii cred pe acesti soferi care incearca sa se tina tare pe pozitii, asa ca le vin in ajutor cu un dispozitiv care ii ajuta sa-si gaseasca iubita masina in marea de automobile. Acest dispozitiv ne ajuta pe noi toti pentru ca toti uitam unde parcam automobilul.

Dispozitivul despre care va vorbesc nu este un gadget foarte sofisticat, ci un incarcator de masina. Un incarcator de masina foarte elegant care odata ce se conecteaza la autovehicul, iti poate indica pozitia masinii.

Citeste continuarea articolului Ratacesti masina in parcari? Iata un dispozitiv care te ajuta s-o gasesti!

Cum procedezi daca iti gasesti locul de parcare ocupat? Cu totii stim ce cozi interminabile se formeaza la primarii pentru a cumpara un loc de parcare in fata blocului. Este absolut normal sa ti se ridice parul in cap si sa-ti vina sa-i distrugi respectivului masina, mai ales daca vii obosit de la munca si n-ai nici un chef de nimic.

Acest lucru s-a si intamplat in Targu-Jiu unde un barbat, proprietarul locului de parcare, s-a ocupat personal de aceasta problema, fara a mai astepta interventia autoritatilor si a distrus cu un topor automobilul ce-i ocupa locul, intreaga scena desfasurandu-se sub ochii vecinilor.

Nu este foarte indicat sa recurgem la acesta metoda, mai ales din cauza faptului ca vom fi acuzati de distrugere. Trebuie sa luam in calcul si varianta soferului disperat care are posibile urgente si nu a mai tinut cont de locul de parcare. Soferii din Bucuresti sunt cei mai familializati cu acest obicei, nesimtirea unora ajungand la cote maxime

Citeste continuarea articolului Ai gasit o alta masina pe locul tau de parcare? Ia lectii de la acest constantean!

Stiti ca foarte multi barbati sunt de parere ca femeile sunt adevarate catastrofe la volan. Desi majoritatea statisticilor spun ca femeile sunt mult mai atente si ca accidentele provocate de ele sunt exterm de rare, barbatii tot au senzatia ca sexul feminin nu este facut pentru condus.

Azi nu vom porni o polemica despre asta pentru ca nu vrem sa cream disensiuni aici. Vom vorbi insa despre o metoda creata pentru a le face viata mai usoara soferitelor. Este vorba despre construirea de locuri de parcare speciale pentru femei. Aceasta idee le-a venit autoritatilor din China.

Dupa ce anul trecut, un cunoscut ziar din China, condus de stat, a raportat ca o zona de servicii de pe o autostrada din metropola Hangzhou va oferi, de acum, spatii de parcare speciale pentru femei, anul acest noi astfel de parcari au fost construite pentru soferite. De aceasta data, acestea au fost amenajate in spatiile pentru servicii din apropierea autostrazilor din zonele Jiande si Tonglu, care se afla in provincia Zhejiang, din estul Chinei.

Citeste continuarea articolului Parcari special concepute pentru femei - discriminare sau doar o simpla facilitate pentru sexul frumos?

Stim cu totii ca soferii din Bucuresti isi cam fac singuri dreptate in trafic. Asta si pentru ca este o misiune riscanta sa conduci in capitala. Dincolo de asta, soferii bucuresteni isi cam fac de cap la volan.

De exemplu, bucurestenii recunosc ca au parcat adesea in loc nepermis dupa ce au cautat cu disperare un loc de parcare. Aproape jumatate dintre soferi recunosc ca s-au certat la cutite cu alti participant la trafic sau unii chiar ca au avut un conflict fizic cu alti soferi… pentru un loc de parcare. Ca asa e in jungla urbana, nu? Unde mai pui ca lipsa locurilor de parcare este una dintre marile probleme ale Bucurestiului alaturi de aglomeratie si infrastructura cu probleme.

Peste 60% dintre soferii bucuresteni au probleme in a gasi un loc de parcare la serviciu sau chiar acasa. Cel mai mare cosmar al soferilor il reprezinta centrul capitalei: trafic bara la bara si locuri de parcare prea putine pentru numarul mare de masini. Asa ca multi dintre bucuresteni, adica jumatate, aleg sa foloseasca serviciul Uber sau transportul public daca se deplaseaza in zone cu probleme - adica foarte aglomerate si cu putine locuri de parcare.

Citeste continuarea articolului Afla ce fac soferii bucuresteni la volan!

Parcarile in Bucuresti sunt cea mai mare problema… printre celelalte cele mai mari probleme. De fiecare data cand trebuie sa ajung intr-o alta zona decat in cea linistita in care stau… ma gandesc de doua ori inainte sa iau masina si de cele mai multe ori nu o iau. Prefer metroul: stiu ca ajung mult mai repede si cu nervii intregi si nici nu trebuie sa-mi bat capul cu gasirea unui loc de parcare.

Dar cand e necesara masina si chiar trebuie sa o folosesti… ce faci cand ajungi la destinatie si te lovesti de “Haide, barosane, ca imi dai mie 5 lei si stau io de paza, sa mor!” Nu stiu cum faceti voi, dar eu cand aud replicile astea nu am incredere nici in parcare nici in nenea care ma va asigura ca o pazeste el.

Nu ma opresc aia 5 lei, ci modul de abordare. Chiar nu ne aude si pe noi nimeni cand tipam dupa parcari?

Citeste continuarea articolului Parcagiul de Bucuresti risca inchisoarea... dar oare poate fi adevarat? Iata ce spune legea!

Lipsa locurilor de parcare ramane de ani buni una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta soferii bucuresteni si nu numai. Insa astazi vom vorbi de Bucuresti, un oras sufocat de aglomeratie si de un trafic care pare a fi fara sens la o prima vedere pentru un sofer care ajunge pentru prima data in Capitala.

Conform unui sondaj efectuat de cei de la Uber pe un esantion de 2.770 de persoane, soferii bucuresteni se confrunta cu doua mari probleme. Nu mai putin de trei sferturi dintre cei chestionati au afirmat ca principala problema a Bucurestiului este reprezentata de aglomeratie. Si le si dam dreptate, nu in urma cu mult timp un alt studiu la nivel international pozitionand capitala Romaniei drept cea mai aglomerata metropola europeana.

A doua problema pe care au remarcat-o 66% dintre cei intervievati era reprezentata de locurile de parcare. Nu in ultimul rand, aproapte jumatate dintre cei chestionati au declarat drept o problema grava infrastructura foarte proasta si conditiile precare in care se gasesc multe drumuri.

Citeste continuarea articolului Cate locuri de parcare sunt disponibile in Bucuresti? Iata cate automobile parcheaza in fiecare zi...

Acum ceva timp, in presa au aparut niste poze, cu o anumita doamna care a fost surprinsa de cineva aruncand gunoi la marginea unui oras. Poza, ajunsa la oamenii legii a fost dovada cu ajutorul careia politistii au amendat-o pe femeie.

Tot la acest capitol, am mai citit o intamplare. Citind aceasta stire, o alta intrebare imi vine in minte, evident legata de domeniul nostru, al masinilor. Au voie politistii sa ne amendeze pe baza unor fotografii? Dar pe baza unor inregistrari ale aparatelor de radar? Nu de alta, dar am mai vazut o sitre, tot acum ceva timp in care, in Bucuresti, langa intersectia Doamna Ghica, Colentina, un politist facea de zor poze masinilor parcate ilegal pe marginea carosabilului. Au voie sa ne amendeze pa baza acestor probe? Veti afla raspunsul mai jos!

Asa cum probabil toti stiti, constatarea contraventiilor se face cu mijoace tehnice. Ideea este ca aceste mijloace tehnice trebuie sa fie neaparat certificate. Bine, se pare ca aceste reguli sunt valabile doar in cazul amenzilor de viteza. Legea spune ca agentii rutieri pot sa constate contraventiile rutiere “si cu ajutorul unor mijloace certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemandu-se aceasta in procesul verbal de constatare a contraventiei”.

Citeste continuarea articolului Poti primi amenzi de parcare pe baza fotografiilor sau inregistrarilor video surprinse de radarele Politiei?

Esti din Bucuresti si crezi ca poti parca unde iti vine? Nu e chiar asa. Consiliul General al Municipiului Bucuresti a stabilit ca toti cei care ocupa fara drept un loc de parcarea public atribuit legal altcuiva vor fi amendati cu sume cuprinde intre 500 si 1000 de lei. Decizia asta nu este chiar noua, insa daca ai procedat asa peste vara… e timpul sa te opresti daca nu vrei sa te trezesti cu datorii peste noapte.

Proiectul asta care te face bun de plata daca stationezi pe locul altui sofer face parte din Strategia de parcare pe teritoriul Municipiului Bucuresti - da, exista asa ceva! – si vizeaza, asa cum ti-ai dat seama, parcarile publice. In acest proiect sunt incluse si alte “abateri” sanctionate pe masura.

De exemplu, sunt amenzi cuprinde intre 1500 si 2500 de lei pentru blocarea accesului in parcare, efectuarea de reparatii si intretinere a masinii in spatiul destinat parcarii, amplasarea de dispozitive de mentinere libera a locurilor de parcare sau amplasarea unor tipuri de indicatoare, marcaje sau inscrisuri care sa indice sau sa lase sa se inteleaga ca anumite locuri sunt rezervate - toate fara avizul Comisiei Tehnice de Circulatie a Municipiului Bucuresti.

Citeste continuarea articolului Ai parcat pe locul altcuiva? Afla ce amenda poti incasa!

Bucurestiul este unul dintre cele mai aglomerate orase din Europa. Are doar 200.000 de locuri de parcare pe care se bat 1.300.000 de soferi. Daca prinzi un loc de parcare in anumite zone… ori esti foarte baftos din fire, ori cineva acolo sus te iubeste teribil, pentru ca asta e un adevarat miracol.  

Autoritatile au promis locuri de parcare supraterane in zona statiilor de metrou astfel incat sa ii incurajeze pe soferi ca, macar o parte a drumului pana la serviciu, sa fie parcursa cu metroul, nu cu masina personala. Promisiunea asta e deocamdata… doar o promisiune. Pana acum nu a rasarit in Bucuresti nicio astfel de parcare si nici nu cred ca se mai apuca cineva de construit acum ca se schimba vremea.

Pentru ca alte solutii nu sunt, administratiile sectoarelor bucurestene au taiat din trotuar si au transformat aceste suprafate in locuri de parcare contracost. Municipalitatea Capitalei are vreo 8.100 de locuri de parcare publice, putin daca tinem cont de numarul mare de masini care trebuie sa isi gaseasca loc in Bucuresti.

Citeste continuarea articolului Supravietuirea in jungla Bucurestiului. Unde si cum parchezi!

Romanul este extrem de inventiv cand vine vorba sa fenteze legea. Are si ceva tupeu si, poate, si un dram de inconstienta. Un barbat din Iasi s-a gandit ca daca merge acasa… va merge si in Olanda… asa ca a parcat unde a gasit de cuviinta. A fost amendat pentru asta, insa a ignorat amenda si s-a intors linistit in Romania.

Numai ca olandezii nu prea stiu de gluma cand vine vorba de lege si nici de tocmeala cand cineva este amendat. Asa ca l-au dat in judecata pe roman, iar actele au venit de la institutia juridica din localitatea lui natala. Ceea ce este un pic amuzant este ca barbatul va investi mult mai multi bani pentru a se apara in acest proces. Daca ar fi achitat amenda incasata la Rotterdam… ar fi iesit ceva mai ieftin.

Pentru ca a parcat la voia intamplarii, a fost amendat cu 90 de euro. Acum, Judecatoria Iasi nu a fost de partea romanului si a dat castig de cauza autoritatilor din Olanda. Barbatul este, asadar, bun de plata. Pe langa amenda de 90 de euro, ieseanul de 40 de ani va trebui sa isi plateasca si avocatul, plus alte chestuieli de judecata.

Citeste continuarea articolului Afla ce a patit un roman care s-a jucat cu legea in Olanda, parcand neregulamentar!

In ultima vreme am tot intalniti soferi care se chinuiau sa isi parcheze masina. Suntem siguri ca ati vazut si voi anumite filmulete, postate pe retelele de socializare, cu soferi care se chiunie si cate 10 minute sa intre intr-un loc de parcare mai stramt. Uneori se intampla sa ne invartim dupa un loc de parcare foarte mult timp, mal ales in Bucuresti unde stim cu totii ca locurile sunt extrem de putine in comparatie cu masinile.

Parcatul este, pentru unii, o adevarata provocare. Bine, provocarea este mai ales pentru soferii incepatori, dar am vazut si soferi cu experienta care se chinuie sa incapa in parcarile stramte dintre blocuri.

Ei bine, acest subiect este unul de interes pentru foarte multa lume, asa ca ne-am gandit sa il abordam un pic. E bine sa stii sa parchezi oriunde inainte de a da examenul pentru a lua permisul de conducere, dar nu intotdeauna se intampla asa.

Citeste continuarea articolului Probleme cu parcarea? Iata formula perfecta pentru a parca ca la carte!
Anunturi Auto
Ai o masina de vanzare? Adauga un anunt gratuit pe cel mai dinamic site auto din Romania!
Adauga anunt
Facebook
Youtube Channel
Trimite-ne un pont
Ai o informatie care poate reprezenta o stire?
Ai filmat un eveniment important?
Contacteaza-ne
Newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
Abonare