VIDEO Imagini socante in Suceava. Copil de 3 ani, spulberat pe o trecere de pietoni dupa ce a fugit de langa parinti

Imagini halucinante au fost surprinse de o camera de supraveghere montata pe o strada din municipiul Suceava.

Un copil de mai putin de trei ani se zbate intre viata si moarte, dupa ce a fost lovit de o masina, pe o trecere de pietoni de pe strada Grigore Alexandru Ghica, din Suceava. Copilul a fugit de langa parinti si a iesit exact in fata unei masini care circula cu viteza. Soferul nu a mai putut face nimic pentru a-l evita.

In imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum un grup de oameni se apropie de trecerea de pietoni. La un moment dat, un copil o ia la fuga pe trecerea de pietoni, cand culoarea semaforului era rosie. Parintii neatenti nu si-au dat seama ce s-a intamplat pana nu au auzit busitura. Au luat-o la fuga apoi spre locul unde era oprita masina, la peste zece metri departare.

VIDEO AICI

Medicii l-au resuscitat pe copil chiar pe strada. Acesta a fost preluat apoi de o ambulanta si dus la spital, unde medicii i-au pus diagnostic politraumatism cranian sever, soc hemoragic, fractura de gamba si alte leziuni grave. El este in acest moment conectat la aparate, iar medicii sunt rezervati in ceea ce priveste sansele sale de a supravietui.

Conducatorul auto a fost testat pentru consumul de bauturi alcoolice, iar rezultatul a fost negativ. El risca sa se aleaga insa cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. Mult mai mari ar putea fi repercusiunile pentru parinti, care pot fi acuzati de neglijenta cauzatoare de moarte, in cazul in care copilul nu supravietuieste.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei

Newsletter