2020 Ford Mustang Shelby GT350R: componente de pe GT500 si culori proaspete!

Il asteptam de ceva vreme si ne-am bucurat cand am aflat ca noul Ford Mustang GT350R va fi echipat cu componente si tehnologie imprumutate de pe viitoarea versiune GT500.

2020 Ford Mustang Shelby GT350R

Pe de alta parte, desi nu pare la fel de incitant, masina va beneficia si de cateva noi nuante din care puteti alege.

In primul rand, GT350R va beneficia de o noua geometrie a suspensiilor de pe fata. Sa nu uitam, binenteles, nici de componentele modificate de care vorbeam putin mai sus, printre care am remarcat noua directie, noile setari pentru directia asistata sau noile articulatii ale acesteia.

La exterior, puteti opta si pentru nuante cum sunt verde Grabber Lime sau portocaliu Twister, mai ales daca sunteti interesati sa atrageti atentia celor care nu tresar la zgomotul motorului. In plus, va puteti bucura si de culori ca argintiu Iconic Silver sau rosu Red Hot, doua nuante noi si mai putin vibrante.

Mai mult, noul Mustang va fi echipat si cu noul sistem FordPass Connect, care permite si gasirea masinii prin intermediul unei aplicatii pentru telefon (doar pentru cei care reusesc sa o piarda!), dar si deblocarea sau blocarea portierelor, monitorizarea nivelului carburantului sau a uleiului dar si alertele de mentenanta.

La celelalte capitole, noile versiuni GT350 si GT350R sunt echipate cu aproximativ aceleasi componente. Sub capota, gasim un V8 de 5,3 litri cu diferite setari, in special pentru zgomot (diferit de alte modele Mustang). Propulsorul ajunge la 526 de cai si la un cuplu-forta de 582 Nm si poate atinge o turatie impresionanta de 8.250 de rpm. Sa nu uitam ca masina va beneficia doar de o cutie de viteze manuala in sase trepte.

Versiunea GT350R beneficiaza de aceeasi putere dar vine echipata cu mai multe elemente speciale de circuit, printre care jantele din fibra de carbon si un kit de caroserie usor modificat, din care face parte un splitter frontal diferit si o aripa pe spate ceva mai agresiva.

In cazul in care aveti nevoie de si mai multa putere, nu uitati ca se apropie momentul lansarii noului Mustang Shelby GT500, masina care va fi echipata cu un motor V8 de 5,3 litri supraalimentat, care va produce 760 de cai si un cuplu-forta de 847 Nm, putere distribuita prin intermediul unei cutii de viteze in sapte trepte cu dublu-ambreiaj. Modelul poate accelera pana la 400 de m in 10,6 secunde si poate atinge o viteza maxima de 290 de km/h.

Newsletter

Whatsapp