Cea mai scumpa sosea din Romania, bagata din nou in reparatii. Pe santier nu lucreaza insa nimeni

Centura Clujului, cunoscuta drept "centura de diamant" pentru ca este cea mai scumpa din tara, a fost bagata din nou in reperatii. Colegii de la Observator.tv au fost pe santier sa inspecteze lucrarile, insa muncitorii lipseau cu desavarsire.

Cea mai scumpa Sosea de Centura din Romania se confruntă cu o gravă problemă de proiectare. Atunci cand a fost construita, nu au fost facuti piloni de sprijin pentru dealul pe care Il traversează. S-a facut doar un zid de pamant acoperit cu o plasa de gard si nu a durat mult pana pamantul a inceput sa o ia la vale.

Acelasi lucru s-a intamplat si in ultimele zile, din cauza precipitatiilor abundente. Autoritatile au dispus o interventie de urgenta in zona, dupa ce malul de pamant s-a pravalit peste sosea. Cand colegii de la Observator.tv au mers insa in vizita pe santier au avut surpriza sa descopere la fata locului doar cativa muncitori motaind. "Ceilalti s-au dus la o cafea", a explicat un muncitor abia trezit din somn.

Soseaua ocolitoare a Clujului a fost inaugurata cu mult fast in 2011, pe cand Emil Boc era premier, iar costul celor 24 de kilometri a fost de nu mai putin de 530 de milioane de lei. De atunci, soseaua a necesitat insa numeroase interventii. In alte cateva randuri a fost aceeasi situatie cu malul de pamant pravalit peste sosea, in unele cazuri s-a dispus chiar inlocuirea unei intregi portiuni de asfalt, iar de cele mai multe ori s-au intreprins lucrari de peticiri, care sa acopere craterele din asfalt.

Newsletter

Whatsapp