2020-01-26 Avocatul Poporului cere montarea de radare fixe intre localitati

Avocatul Poporului cere montarea de radare fixe intre localitati

Avocatul Poporului cere Guvernului masuri urgente pentru cresterea sigurantei participantilor la trafic.

Avocatul Poporului cere montarea de radare fixe intre localitati

Avocatul Poporului, Renate Weber, solicita Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne si Inspectoratului General al Politiei Romane montarea de radare fixe la intrarea in localitati, in special pe drumurile intens circulate.

„Avocatul Poporului solicita autoritatilor competente, prin Recomandari, sa ia masuri urgente pentru cresterea sigurantei participantilor la trafic. Urmare a aparitiei unor statistici potrivit carora Romania este pe primul loc in Europa la numarul de accidente de circulatie grave, Avocatul Poporului a emis o serie de Recomandari autoritatilor centrale, in care solicita masuri urgente in vederea cresterii gradului de siguranta a participantilor la trafic. Dorind sa analizeze cauzele acestor accidente grave, initial Avocatul Poporului a solicitat lamuriri Directiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere si Companiei Nationale de Cai Ferate ’’CFR’’ S.A., dar raspunsurile oferite nu au avut darul de a clarifica modul concret in care aceste autoritati isi propun sa combata fenomenul accidentelor rutiere”, se arata intr-un comunicat de presa remis Mediafax.

 

Educatie rutiera in scoli

O alta masura propusa de Avocatul Poporului este introducerea in programa scolara a educatiei rutiere.

„Ministerului Educatiei Nationale i se solicita, intre altele, sa asigure, prin programa scolara, educatia rutiera a prescolarilor si elevilor din invatamantul preuniversitar; sa asigure, in unitatile de invatamant specializate, pregatirea cursantilor in vederea obtinerii permisului de conducere. Ministerul Sanatatii va trebui sa urmareasca exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite in privinta elaborarii de norme referitoare la examinarea medicala a candidatilor la examenul pentru obtinerea permisului de conducere; in privinta stabilirii masurilor ce trebuie luate de unitatile sanitare, in scopul prevenirii accidentelor de circulatie generate de cauze medicale; a stabilirii semnului distinctiv ce se aplica pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor. In context, Ministerul Sanatatii va trebui sa identifice rapid solutii care sa contribuie la imbunatatirea legislatiei in domeniu si care sa contribuie la reducerea imediata a numarului de accidente rutiere si a cresterii gradului de siguranta in trafic”, potrivit comunicatului.

Solicitarile Avocatului Poporului vin in contextul in care au aparut mai multe statistici potrivit carora Romania este pe primul loc in Europa la numarul de accidente de circulatie grave.

Videoclipul zilei
4 PROBLEME ALE UNEI MASINI SECOND HAND VECHE
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter