City Insurance si Euroins domina piata politelor de asigurare din Romania

City Insurance si Euroins domina piata politelor de asigurare din Romania

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a publicat recent un raport detaliat cu privire la piata asigurarilor RCA din tara noastra pentru primele trei luni ale anului curent. Datele inregistrate in acest prim trimestru ne arata ca prima medie anuala a unei polite RCA a crescut cu aproximativ 3 procente, de la 589 la 609 lei.

Totodata, valoarea primei a ramas constanta in comparatie cu media anuala pentru anul 2018, atunci cand a fost de 612 lei. De asemenea, datele ne mai arata ca in primul trimestru din 2019 au fost incheiate nu mai putin de 2.96 de milioane de polite RCA. Dauna medie materiala a crescut cu 14%, la 6.775 de lei, in timp ce dauna medie pentru vatamari corporale a scazut cu 9 procente, pana la 36.928 de lei!

Desi vorbim despre un numar de aproape 3 milioane de polite RCA incheiate, trebuie sa spunem ca doar aproape 63.500 dintre clienti au optat si pentru serviciul de decontare directa, adica doar putin peste 2% din numarul total de clienti.

Cei care opteaza pentru serviciul de decontare directa au marele avantaj ca, in cazul unui accident, reparatia masinii este platita de compania de asigurari a soferului pagubit, care nu trebuie sa mai astepte banii de la compania de asigurari a soferului care a provocat accidentul.

Este important de mentionat ca decontarea directa este valabila numai in cazul in care accidentul a avut loc pe teritoriul tarii noastre, implicate fiind doua masini inmatriculate in Romania. De asemenea, decontarea directa se poate aplica numai in cazul in care accidentelor in care nu exista vatamari corporale.

Datele prezentate de cei de la ASF ne mai arata si alte statistici interesante cu privire la politele RCA incheiate de romani. Astfel, 33% dintre clienti aleg o asigurare pe sase luni, in timp ce alti 33% dintre clienti opteaza pentru o asigurare pe un an intreg. Totodata, un sfert dintre cei care au incheiat asigurari in primele trei luni ale anului au preferat o asigurare pe o luna. Numarul celor care opteaza pentru o astfel de asigurare este destul de surprinzator avand in vedere pretul deloc mic pe care il au politele valabile doar pentru o luna!

City Insurance este in continuare lider de piata cu aproape 38% dintre politele incheiate in primele trei luni ale acestui an, in timp ce Euroins se claseaza pe locul secund, cu o cota de piata de aproape 32%. Asadar, cele doua companii au impreuna o cota de piata de 70%, celelalte companii de asigurari avand cote de cel mult 8%.

Partenerii nostrii cred ca s-ar putea sa-ti placa
Videoclipul zilei
10 DOTARI COMPLET INUTILE PENTRU MASINI
Aboneaza-te la canalul de YouTube!

Newsletter