A accidentat mortal un biciclist, apoi a fugit de la locul faptei. Politistii l-au gasit rupt de beat

Un tanar de 28 de ani a ajuns in arestul politiei, dupa ce a accidentat mortal un biciclist, pe o strada din Targu Lapus, judetul Maramures.

Un tanar de 28 de ani a accidentat mortal un biciclist, apoi a fugit de la locul faptei

Potrivit reprezentantilor Inspectoratului de Politie Maramures, o patrula a descoperit sambata dimineata, pe o strada din orasul Targu Lapus, un barbat de 68 de ani, decedat. Langa acesta, agentii au gasit si o bicicleta avariata, de unde au tras concluzia ca batranul fusese victima unui accident rutier, iar soferul implicat a fugit de la locul faptei.

Dupa o scurta ancheta si dupa analizarea imaginilor de la mai multe camere de supraveghere din zona, politistii au reusit sa depisteze masina implicata in accident si au identificat un tanar de 28 de ani, din Targu Lapus, banuit ca se afla la volan in momentul accidentului.

Din cercetarile efectuate pana in acest moment s-a stabilit ca tanarul, care conducea un autoturism dinspre Razoare spre centrul orasului, l-ar fi surprins si accidentat mortal pe barbatul care circula pe o bicicleta, pe acelasi sens.

In momentul in care a fost gasit, soferul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentratie de 0.86 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei si ulterior la sediul politiei pentru audieri”, au transmis reprezentantii IPJ Maramures.

Politistii continua in acest caz cercetarile pentru ucidere din culpa, parasirea locului accidentului si conducere sub influenta alcoolului.

Newsletter

Whatsapp